In 1970, in urma eforturilor senatorului american Gaylord Nelson, s-a ajuns la concluzia ca e cazul sa se faca ceva pentru a se atrage atentia asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului inconjurator. Aceasta in conditiile in care nimanui nu ii pasa de acest aspect si de efectele pe termen lung avute de dezvoltarea acerba asupra mediului inconjurator. Astfel, pe 22 Aprilie 1970 a avut loc in Statele Unite una dintre primele manifestatii ecologiste de anvergura, la care au participat milioane de oameni …detalii
articol publicat de: orasulmeu-bacau.ro în: Internaţional (15:29)
Operaţiunea de salvare prin care un căţel a fost salvat de pe un acoperiş ce plutea în largul mării a emoţionat întreaga Japonie.
Imaginile în care membrii Pazei de Coastă din Japonia salvau căţelul speriat au făcut înconjurul lumii, fiind un considerate un puternic simbol al luptei până la capăt a celor ce nu se dau bătuţi.
Acum, povestea are un happy end: stăpâna căţelului salvat l-a recunoscut la televizor şi a fost reunită cu el. La sosirea sa la adăpostul unde era găzduit căţelul (de fapt o căţea pe nume Ban), acesta a sărit în două labe, bucuros că-şi revede stăpâna.
Iată imaginile emoţionante surprinse de camerele TV în momentul în care cei doi s-au reîntâlnit:
Japonia este tot mai aproape de un dezastru nuclear. Situaţia de la reactoarele nr.3 şi nr.5 se deteriorează, în ciuda eforturilor aviaţiei japoneze de a arunca tone de apă peste reactoarele supraîncălzite.
Agenţia Nucleară Japoneză spune că se aşteaptă ca alimentarea cu energie electrică la reactoarele 1 şi 2 să fie gata până sâmbătă, iar la reactoarele 3 şi 4, duminică. Energia electrică este necesară pentru repunerea în funcţiune a pompelor de apă care să răcească reactoare supraîncălzite …detalii
Agentia americana NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a creat prima simulare animata a traseului de propagare a valului tsunami generat de cutremurul de astazi din Japonia pe baza datelor colectate de la diferite puncte de observare din Oceanul Pacific.
Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 a avut loc, vineri dimineata, in largul coastelor nord-estice ale Japoniei, cel mai puternic seism din ultimii 140 de ani. Mai multe imobile din Tokyo au fost puternic zguduite. A fost declansata alerta de tsunami in tot bazinul Pacificului. Urmareste dedesubt care va fi traseul valului mareic.
Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 a avut loc vineri în largul coastelor de nord-est ale Japoniei. Potrivit BBC News, seismul ar putea genera un tsunami de pânã la şase metri înãlţime. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, in timp ce altele au fost evacuate. Deocamdată, nu se cunoaşte numărul victimelor.
Cutremurul a fost resimţit şi la Tokyo, timp de cel puţin douã minute. Majoritatea locuitorilor au ieşit pe străzi. Potrivit seismologilor americani, cutremurul s-a produs la 250 de kilometri de capitală, la o adâncime de 20 de mile.
Autorităţile japoneze au emis o alertã de tsunami de nivel maxim. Coasta japneză ar putea fi lovită de un tsunami de mare amploare, a cãrui înãlţime ar putea ajunge pânã la şase metri.
Un tsunami de 10 metri a fost observat în portul Sendai, nord-estul Japoniei, după cutremurul extrem de puternic, cu magnitudinea de 8,9 grade pe scara momentului, care a lovit coasta de est a ţării, informează Kyodo.
Agenţia EFE precizează că televiziunea locală japoneză a prezentat imagini cu valul imens de apă care mătură maşini şi a ajuns în zona clădirilor.
Televiziunea publică a arătat flăcări şi fum de la o clădire din Odaiba, o suburbie a Tokio, iar trenurile de mare viteză spre nordul ţării au fost oprite.
Imaginile difuzate de televiziune au arătat bărci, maşini şi camioane aflate în apă după ce un mic tsunami a lovit oraşul Kamaichi, în nordul Japoniei.
‘A fost probabil cel mai puternic seism pe care l-am simţit de când am venit în Japonia, în urmă cu peste 20 de ani’, a afirmat corespondentul Reuters Linda Sieg.
Autovehiculul proiectat de Google, ce se poate conduce singur, a fost anunţat anul trecut, în luna octombrie. Firma americană a anunţat atunci că doreşte ca, în viitor, ca nici un autovehicul să nu mai necesite şofer. Astfel, cu ajutorul maşinilor pilotate de computer, s-ar reduce numărul de accidente rutiere, ar permite ca oamenii să aibă mai mult timp liber (pe care, probabil, l-ar petrece folosind Internetul, deci şi serviciile Google). Un alt beneficiu pe care cei de la Google îl văd ca urmare a eliminării şoferilor umani este reducerea poluării (dacă maşinile conduse de computer ar produce mai puţine accidente, maşinile ar putea fi proiectate să fie mai puţin «blindate», iar reducerea greutăţii lor ar duce la un consum mai redus al carburanţilor).
Proiectul celor de la Google a impresionat: prototipurile create de compania ce dezvoltă cel mai popular motor de căutare din lume au circulat pe drumurile dintre San Francisco şi Los Angeles, acumulând sute de mii de kilometri parcurşi fără intervenţie umană.
Totuşi, cei de la Google nu permis filmarea maşinilor sale, informaţiile despre ingeniosul autovehicul fiind disponibile publicului doar graţie mărturiilor jurnaliştilor ce au fost martori la cursele efectuate de prototipul Google.
Cu ocazia conferinţei TED, ce se desfăşoară de-a lungul acestor zile în California, Google a permis pentru prima dată ca maşina fără şofer să fie filmată. Prototipul a fost «pus la lucru» într-o parcare, fiind programat să conducă cu viteză pe un traseu dificil, ce implică multe curbe strânse.
Doi inventatori germani au călătorit 5.000 de km de-a lungul Australiei, folosind o maşină-prototip ce se încarcă cu ajutorul vântului. Călătoria de 3 săptămâni de la Perth la Sydney i-a costat doar 16 dolari australieni, echivalentul a 50 de RON.
«Wind Explorer», cum este intitulat autovehiculul, poate călători 100 km folosind jumătate din cantitatea de curent electric necesară funcţionării unei maşini de spălat.
Cei doi inventatori spun că maşina lor este primul autovehicul autonom pe bază de vânt. Wind Explorer funcţionează cu baterii de litiu-ion ce se încarcă cu ajutorul unei turbine mobile. De asemenea, pentru acumularea de energie suplimentară, cei doi au folosit şi zmeie.
“Am vrut să demonstrăm fezabilitatea acestei idei. Sunt foarte mulţi oameni sceptici, noi am vrut să arătăm cât de eficientă este această tehnologie”, a declarat unul dintre inventatori.
Maşina cântăreşte 200 de kg şi poate atinge viteze de 88.5 km/h. Graţie acestui test, Wind Explorer a devenit primul vehicul eolian ce a traversat un continent.
“Lumea este pregătită pentru această tehnologie. În 20 de ani, totul va fi schimbat. Vor fi atâtea maşini electrice în oraşe încât nu va mai exista poluare sau zgomot excesiv”, susţin inventatorii.
Astăzi, Radio Torino International este de asemenea un Radio etnice.
Arabă, chineză, română, spaniolă. 200000 Torino în cele din urmă au un radio care vorbeste la fel ca ei.
Muzică, ştiri, informaţii: pentru o comunicare fără frontiere.
In acest articol
•Un simplu comunicat de presa
•Cum sa furi un Trilion?
•Povestea comorii
•Capitala miniera a lumii
•Ok, Ce faceti cu chinezii si rusii?
Un intelept proverb din vechime spune ca “Minciuna are picioare scurte”. O scurgere recenta de informatii privind zacamintele naturale care se ascund in subsolul afgan ne ofera o perspectiva diferita a campaniei internationale impotriva terorismului, initiata de administratia Bush dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 si concretizata in ocuparea Afganistanului. Banuielile diversilor analisti politici internationali care invinuiau Statele Unite ale Americii ca doresc, de fapt, cotropirea si insusirea bogatiilor naturale ale Afganistanului (despre care circulau cifre imense in cercuri restranse), sunt pe cale sa fie confirmate. Unii estimeaza ca valoarea bogatiilor subterane depaseste suma astronomica de 1 trilion de dolari. Se zice ca razboaiele si banii impart acelasi miros. Razboiul din Afganistan poarta cu sine aroma ametitoare a peste 1000 de miliarde … detalii