30 Ianuarie 2010

Din toamnă, peste de 400 de profesori băcăuani vor fi disponibilizaţi

articol publicat de: orasulmeu-bacau.ro în: Actualitate, Economie, Învăţământ, Social (0:36)

You need to a flashplayer enabled browser to view this YouTube video

422 de cadre didactice din judeţul Bacău se pregătesc să intre în şomaj. Cei care se află pe lista neagră sunt suplinitorii, necalificaţii şi cei aflaţi în prag de pensionare.

“La nivelul judeţului Bacău vor trebui reduse 422 de posturi. Dintre acestea cam 80% sunt posturi didactice. De data aceasta va trebui sa disponibilizăm. Sperăm să nu afectam în primul rând titularii, aceştia să aibă în continuare catedră”, a declarat Nicu Harasemciuc, inspector şcolar adjunct În unităţile de învăţământ din Bacău directorii au început deja să se gândească la schema de reorganizare. Directorul Colegiului Naţional Vasile Alecsandri susţine că de la 1 septembrie 2010 va renunţa la trei cadre didactice.

“Se vor reduce activitatea la engleză, activitatea didactică cu 36 de ore. Asta înseamnă, transformat în norme didactice, deci două norme didactice. Înseamnă că doi colegi nu vor mai avea activitatea didactică de la 1 septembrie. De asemenea avem 15 ore la informatică. Dispar. Şi aici este iar, aproape, o normă”, a precizat Vasile Cautiş, director al Colegiului Naţional Vasile Alecsandri Bacău.

Ana Maria Gireadă este profesor de fizică la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri de 24 de ani. Dupa toate schimbările de la nivel central, profesoara trăieşte cu frică, de la o zi la alta, că va rămâne fără catedră.

“Ca orice om normal îmi fac probleme, îmi fac probleme că vor dispărea posturile din învăţământ. Îmi fac probleme şi mai gândesc că pur şi simplu este posibil să mă afecteze şi pe mine. Am o vechime, am un grad, am activităţi de performanţă şi muncesc. Vă spun, sincer, dect să-mi caut un loc de muncă în România, imediat îmi găsesc un loc de munca în altă parte, nu pe profesia mea, dar un baby sitter şi un îngrijitor de bătrâni, cu certitudine. Dar, în România, să fac altceva decât profesia mea, nu rămân! Mai bine mă duc la alţii slugă. În ţara mea, vreau stăpân”, s-a destăinuit profesoara Ana Maria Gireadă.

În judeţul Bacău profesează peste 10.000 de cadre didactice.
Sursa:RealitateaTV Bacau

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Adaugă un comentariu