„Speranţa nu moare niciodată!…”
De doi bani speranţă
La sfârşit de an privim cu ochi critic propria noastră prestaţie, dar ne asvârlim atenţia şi spre societate, spre ceea ce politicienii noştri dragi şi aleşi au construit pentru noi. Doar o scurtă plimbare pe stradă, printre oameni obişnuiţi, arată urmarea politicii după anul acesta şi după alţi 17 ani de libertate şi democraţie. Marile realizări trâmbiţate în multele campanii electorale se topesc brusc sub povara realităţii. Printre cele câteva mii de români foarte bogaţi, şi printre cele câteva sute de mii de oameni cu nivel mediu de trai, se arată colţii sărăciei, care sfâşie milioane de români ce-şi duc viaţa de azi pe mîine.
În această realitate sunt cei care nu ştiu cum îşi vor putea plăti întreţinerea, curentul, gazul, sau dacă vor mai supravieţui în luna ianuarie. Taxele, impozitele, şpăgile atârnă pe spinarea românului „mediu” de parcă trebuie să muncească şi să trăiască numai pentru a le plăti.
Pe hîrtie, România este europeană, dar în viaţa de zi cu zi arată ca Planeta maimuţelor.
Şi atunci, unde-i speranţa? Aici, în realitatea României, suntem neputincioşi. Cuvintele, doar cuvintele, nu ţin de foame şi de frig. Iar fapte nu există! Cu ce le mai înlocuim încă un an? Tot cu speranţă? De doi bani speranţă! Sau de doi lei. Roni… Şi, vai, urmează un an electoral!!!…
Pentru că aceasta este ultima mea „apariţie” în faţa dumneavoastră în 2007, vă urez Sărbători adevărate! Pur şi simplu să aveţi parte de Sărbători minunate, fericite, aşa cum vi le doriţi şi vi le închipuiţi Dumneavoastră, şi cât mai multe motive de bucurie în anul care vine!
La mulţi ani, la mulţi bani, noroc şi, neapărat, sănătate! Şi speranţă! De doi bani…
