Ai carte, ai parte!
Dacă ai bani!
Rezultatele examenelor de capacitate au declanşat semnalul de alarmă. Următoarea lovitură, notele obţinute de elevi la examenul de bacalaureat – în special la catastrofala teză de română, ar trebui să conducă la declanşarea stării de urgenţă în învăţământul românesc. Sunt o puzderie de localităţi în care nici jumătate dintre absolvenţi nu au reuşit să treacă examenul de bacalaureat. Notele demonstrează că pregătirea elevilor este mult sub aşteptările părinţilor şi dramatic scăzută faţă de nevoile unei ţări având ca unic zăcământ natural preţios inteligenţa.
La aproape douăzeci de ani de la Revoluţie, învăţământul românesc dă semne că este tot mai afectat de decalajele tipice societăţilor capitaliste. Deşi sloganul învăţământului gratuit e încă în vigoare, în ciuda faptului că se vorbeşte în continuare despre dreptul tuturor categoriilor sociale de a avea acces la şcoli, este tot mai evident că şcoala e un tărâm al afirmării numai pentru cei cu bani. Numai copiii provenind din familii înstărite mai au acces la instituţiile de învăţământ – integral la cele particulare, în mare majoritate la cele de stat. Taxele exorbitante, mafia cazărilor în cămine, tarifele şi preţurile tot mai „europene”, pregătirile în regim privat şi „atenţiile” şi”protocoalele” ating sume frumuşele, pe care nu şi le poate permite oricine. Nici cărţile, culegerile, enciclopediile pe CD-uri, softurile de ultimă oră, nu mai există pentru toată lumea. Ele sunt accesibile numai copiilor născuţi cu noroc pe lume, în timp ce elevii săraci nu reuşesc să-şi achiziţioneze nici manualele. Să ne mai mirăm că nu trec bac-ul?
Şcolarii săraci au nevoie de eforturi de voinţă suprapământene ca să poată ţine pasul cu goana bănească a învăţământului din România capitalistă. Cazurile copiilor modeşti, de la ţară, care sfarmă barierele sărăciei printr-o inteligenţă sclipitoare şi o tenacitate ieşită din comun, care străbat kilometri peste un deal şi-o vale până la cea mai apropiată şcoală, capabili să muncească ziua pentru o coajă de pâine şi să înveţe noaptea, sânt deja amintiri cu iz de ciudăţenii şi poveşti nemuritoare. Doar cei cu bani se pot înscrie la şcoli cu prestigiu, îşi pot permite să facă facultăţi şi specializări prin străinătate şi, implicit, doar ei vor ocupa mai apoi funcţii care cer studii pompoase şi diplome savante.
Ne îndreptăm repede şi ireversibil spre o societate care va da şanse numai celor cu bani.
